Capitolul I

I. Introducere în lumea mea.


 Străzile sunt pustii, parcă toţi ar fi plecaţi şi eu am rămas singură pe acest Pamant. Nervoasă, obosită şi plictisită mă îndrept cu paşi repezi spre casă. Abia aştept să inchei ziua asta. Nu mai suport monotonia zilelor care trec fără rost. Nu mai sunt capabilă să simt toate bucuriile ce mi le ofera viaţa aşa cum le simţeam altă dată.
Gata, Ema! Încetează cu toate gândurile melancolice. Ai probabil o viaţă lungă înainte, bucură-te de ea cât mai poţi!
Plină de tot felul de gânduri contradictorii ajung acasă şi mă duc direct în camera mea. Acum nu vreau să fac altceva decât să dorm. Să cad într-un somn adânc din care să mă trezesc mâine dimineaţă, veselă, bucuroasă, plină de viaţă. Să mă trezesc Ema cea de dinainte...  
Închid ochii şi aproape aţipesc când îmi aud melodia preferată cântând de zor. Era telefonul meu. Nervoasă pentru că m'a trezit îl caut prin geantă, prin buzunare, prin pat.. Când il găsesc văd scris mare pe ecran "Elena"... Era sora mea... Îi deschid şi dintr'o replică ii spun un "Bună" tras de par care o face să işi dea seama că nu am dispoziţia necesară pentru a bârfi tot ce s'a întâmplat în ultima săptămână. Îi spun despre testele iniţiale care m'au enervat toata ziua, ea ma încurajeză spunându'mi că nu sunt importante, să stau liniştită şi alte îndemnuri încurajatoare. Lucruri pe care le ştiam deja deci nu mi'au schimbat dispoziţia în niciun fel. Ce treabă are ea? Acum e la fcultate, a trecut de mult peste aceste sentimente. Reuşesc să o fac să inchidă fără să mă simt vinovată şi când să adorm din nou o aud pe mama strigându'mă puternic pe un ton autoritar. A început să îmi atragă atenţia că nu am mâncat nimic şi cum asta îmi poate afecta stilul de viaţă. Degeaba, apetitul meu era plecat de mult timp de acasă şi nu avea de gând să se întoarcă prea curând. Discuţia cu mama m'a trezit de tot. Simţeam nevoia de a mă despărţi puţin de casă. Cum era ora 6 şi începea să se lase seara m'am hotărât să ies la o plimbare până'n parc, poate asta mă va relaxa puţin. Nu m'am chinuit mult să mă pregatesc, nu prea aveam chef de socializare şi avem de gând să ignor orice chip cunoscut care avea să'mi iasă în cale. O pereche de jeansi puţin strâmţi, un tricou bleu si părul prins intr'o coadă sus. Look'ul acesta mă caracterizează. Eu, înaltă, slăbuţă, cu părul brunet si creţ. Am ieşit din casă şi simţeam cum briza aceea răcoroasă de toamnă mă făcea să tremur. Am încercat să mă îdepărtez cât de repede de strada mea. Parcul era la o distanţă de vreun km-doi deci aveam de mers. Lucrul acesta mă liniştea. Aveam de parcurs un drum lung, singură, în seara aceea plăcută. Părea perfect pentru starea mea din acel moment. Mergeam încet, cu paşi mici, analizând tot ce se întampla în jurul meu. Toate detaliile pe care ni le oferă natura; detalii pe care nu mulţi le văd. Şi totuşi făra ele totul ar fi pustiu si monoton. Verdele trecut al frunzelor, copacii înalţi si bătrâni, briza de toamnă care te învăluie uşor şi te trezeşte din nostalgie, o pisică ce trece pe un gard care la vederea unui caine se sperie si cade. Lucru care m'a amuzat. Eram sigură că plimbarea aceea imi va schimba dispoziţia. Ajunsă la destinaţie mă aşez pe o bancă. Parcul era liniştit în seara aceea. Este un loc în care chiar te poti relaxa. Sunt banci, multă verdeaţă, flori si de obicei păsări peste tot. Acum au plecat departe speriate de frigul iernii ce urmează şi în urma lor a rămas linişte. Multă linişte. Lăsam toate aceste detalii să mă cuprindă si să mă ducă undeva departe, într'un ţinut dintr'un loc necunoscut. Unul liniştit, perfect.  Unde nimeni nu mă cunoaşte. Tare aş vrea sa o pot lua de la capăt. Să imi indrept greşelile şi să am o viaţa plăcută şi simplă. Sună bine, nu? Trezindu'mă la realitate arunc o privire peste băncile din jurul meu. O alegere foarte nepotrivită care mi'a stricat toată liniştea interioară transformând'o în panică.  O panică plină de multe emoţii puternice. Simt cum ma roşesc, in mod automat las privirea în jos şi deja incep să mă gâdesc la o posibilă ieşire din această problemă. Pe banca din partea cealaltă a parcului se vedea o siluetă care mi'a atras atenţia în mod instinctiv. Înalt, slăbuţ, brunet, cu părul aranjat într'un mod perfect, cu o privire şi un zâmbet care se puteau observa foarte bine. Cel puţin eu le puteam observa.  Era îmbrăcat cu o pereche de jeansi la modă, un tricou alb şi un hanorac albastru.  Când l'am văzut mii de fluturi se zbăteau; nu numai în stomacul meu ci in tot corpul. Era el, Ovidiu, singurul pe care chiar nu mi'aş fi dorit să'l întâlnesc. Nu în felul în care arătam; total nepregatită fizic, vestimentar, cu atat mai putin psihic. Am încercat să mă ridic uşor, fără să atrag atenţia asupra mea. Cu paşi mari şi repezi mă indrept spre ieşirea din partea opusă lui Ovidiu a parcului. Arunc o privire în spate.
-Te grăbeşti?
Era chiar în spatele meu, privirile ni s'au întâlnit şi eu am îngheţat. Un zâmbet năucitor se juca pe faţa lui şi mă privea într'un mod care mă făcea să mă pierd instantaneu. Ochii lui negri aveau un efect inimaginabil asupra mea, nu puteam suporta să mă privească direct în ochi. Are genele lungi şi tenul destul de deschis la culoare. Este perfect, nu are niciun defect. Îl priveam insistent, dar încercând să par naturală mi'am mutat privirile în jos. Aşteapta un răspuns pe care l'am forulat în mintea mea cât de repede posibil.
-N...Da, cred ca da... Îi spun încurcată. M'a sunat mama, spune că are nevoie de mine acasă Sper ca nu şi'a dat seama de efectul pe care îl are asupra mea.
-Este vreo problema daca te insotesc pana acasa? Este destul de intuneric si nu te pot lasa sa te duci singura, distanta e mare si multi huligani umbla pe strazi pe la orele astea.
Normal ca nu il puteam refuza. Vocea sa era calma, nu simtem nicio tensiune. Zambea strengareste la mine iar eu ma holbam ca la un diamant pretios si special.
-Daca te'ai oferit... Multumesc.
Si am plecat amandoi pe un drum care speram sa dureze cat mai mult.
-Si... Ce cauti singura, departe de casa si pe seara?
-Simteam nevoia de a inspira niste aer curat intr'un loc linistit. Incet incet mi'am gasit cuvintele si ma simteam in largul meu.
Chicoti.
-Sper ca nu ti'am stricat momentul linistit.
-Ai ajuns in momentul potrivit, chiar ma gandeam ca am pierdut notiunea timpului si seara s'a lasat fara ca eu sa'mi dau seama. Incercam sa imi pastrez un ton cat se poate de calm in asa fel incat sa nu isi dea seama cat de tare imi influenteaza starea de spirit.
Se lasase o racoare teribila si simteam cum tremuram din toate incheieturile.
-Brr! Am spus automat, fara sa'mi dau seama.
-Ti'e frig?
-Nu pot spune ca ma topesc de caldura... Este destul de frig afara.
Si'a dat jos hanoracul albastru ramanand in tricoul alb care ii scotea in evidenta bratele lucrate. Mi'a dat hanoracul sa ma imbrac. Am ezitat dar o briza rece m'a facut sa ii spun un "Daca nu te superi..." rapid. Mirosea puternic a un parfum care ma ametea. Nu l'am mai intrebat daca ii era frig, era clar ca se simtea foarte bine fara hanorac pe el.

Intre noi se lasase o liniste stranie. Intunericul se intindea in fata noastra; lucru care nu ma deranja catusi de putin. Am spart linistea:
-Este o noapte stranie, nu crezi? Nu sunt stele, frigul isi face simtita prezenta din ce in ce mai suparat si nu ar strica niste lumini prin preajma.
-Intr'adevar, pentru tine chiar ar trebui sa fie o noapte groaznica. Dar pentru mine e perfect, nu se putea mai bine.
Oricat de perfect era in ochii mei, asta mi s'a parut ciudat. Ce ar putea sa ii placa in asa o aparenta pustietate?
-Spune'mi despre tine! Ma indemna el.
-Nu am multe de spus. Duc o viata linistita alaturi de parintii mei, astept sa ma angajez pentru a incepe sa fiu pe picioarele mele si am o sora mai mare cu care ma intalnesc de cateva ori pe luna. Nimic intereasant. Dar tu? Nu stiam nimic despre el, niciodata nu auzisem ceva despre familia lui. 
-Nu am nimic bun de povestit despre familia mea. Nu ca asta conteaza acum.  Nu cred ca vrei sa afli nimic despre un tip asa ca mine. 
-Poate că aş vrea...
-Dacă aşa este, mai bine ai rămâne cu aseastă dorinţă nesatisfăcută.
Am intrat pe strada mea si incet ne apropiam de casa. Of! Am ajuns asa repede. In fata portii i'am multumit frumos ca m'a condus si i'am zambit frumos. Nu eram hotarata dar din instinct m'am intins sa il sarut lin pe obraz. Ce ten perfect! Mi'a zambit inapoi si a asteptat sa intru pentru a putea pleca linistit. Am intrat ametita in casa, o anunt pe mama direct din hol fara a mai intra in camera ei ca am ajuns si merg impleticit spre camera mea. Mi'am dat seama ca am uitat sa ii inapoiez hanoracul. Aveam un prilej sa il intalnesc iar. Inca simteam mirosul parfumului sau si m'am asezat in pat fara a ma schimba. Trezise in mine o curiozitate incredibila. Ce putea fi in neregula cu el? 
... Pierduta in ganduri si in multe semne de intrebare am adormit ametita.
Următorul Capitol
















                                                                                                                                                                                     

1 comment:

  1. Bunăă :D Trebuie sa vorbesc cu tine ceva neaparat ! Imi poti lasa id-ul tau sau orice altceva prin care te pot contacta ?

    ReplyDelete